Se incarca...asteptati cateva secunde
Cerere Personalizata

Toate campurile sunt obligatorii
Nume: Prenume:
Telefon: Email:
Destinatie: Cazare:
Tip Transport: Adulti:
Copii: Durata Sejur:
Perioada sejur:
Alte preferinte


Like Getica Turism
agentia de turism Getica Turism
» Revelion » Maroc » Marrakesh
✓   Informatii si rezervari directe
021.231.06.35 ; 0744.341.301 0723.16.16.53
office@getica.ro
turism@getica.ro
B-dul Iancu de Hunedoara nr.29 Sector 1 Bucuresti
Aboneaza-te la newsletter
+  Oferte asemanatoare
9 nopti - transport - avion
1050 euro
9 nopti - transport - avion
1049 euro
4 nopti - transport - autocar
185 euro
14 nopti - transport - avion
2685 euro
3 nopti - transport - autocar
130 euro
Revelion 2018 Maroc: Marrakech - Fes
• Hotel Nenominalizat • ★★★★
Marrakesh • Maroc
Tarif de la
890 euro
Durata
8 nopti
Camera
dubla
Tip masa
demipensiune
Transport
avion
Descriere hotel
Informatii suplimentare
Program:

ZIUA 1 / 27.12.2017:  BUCUREŞTI – ISTANBUL – CASABLANCA – RABAT  
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines, TK 1042 (06:10 / 08:35), de unde se pleacă spre Casablanca, cu zborul TK 617 (10:50 / 13:05). Sosire în Casablanca, întâlnire cu ghidul local şi deplasare spre Rabat, capitala politică a Marocului şi reşedinţă regală situată pe malul Oceanului Atlantic, la gura de vărsare a râului Bou Regreg. Vom pătrunde în Rabat prin intrarea străjuită de cele cinci porţi decorate cu arcuri gigantice, ghirlande şi arabescuri florale şi ne vom îndrepta spre Hotel Chellah 4* (sau similiar) pentru cină şi cazare.

ZIUA 2 / 28.12.2017:  RABAT – VOLUBILIS – MEKNES – FES
Mic dejun. Dimineaţa vom porni în turul panoramic de oraş care include fortăreaţa Mechouar, care adăposteşte Palatul Regal, Turnul Hassan, unul dintre simbolurile oraşului, construit în perioada regelui Almohadic în sec. al XII-lea, Kasbahul Oudaya şi Mausoleul, o minunată lucrare din marmură albă, unde se află mormintele regilor Mohamed al V-lea şi Hassan al II-lea. În continuarea zilei vom pleca spre Fes, cu o oprire pentru a vizita situl arheologic Volubilis, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1997, unde vom admira cele mai bine conservate ruine romane din nordul Africii şi unele dintre cele mai bine conservate Mozaicuri Romane. Plecare spre Meknes, o altă capitală imperială a Maghrebului, unde vom resimţi din plin măreţia cu care s-au înconjurat suveranii dinastiei Alauita, care a cunoscut perioada de glorie în timpul Sultanului Mulay Ismail, contemporan cu Ludovic al XIV-lea al Franţei, sultan care a dorit să transforme oraşul într-un regat, ordonând construcţia numeroaselor palate, moschei, lacuri, grădini etc., însă din păcate, nici după 50 de ani, construcţiile nu erau terminate şi nici nu au mai fost vreodată. În Meknes vom vizita depozitele de grâne ale Sultanului Moulay Ismail, vom admira zidurile de apărare Hari Souani, El Hedim, Poarta Bab Mansour, mormântul Sultanului Moulay Ismail şi vechea Medina. Ne vom deplasa apoi spre Fes, capitala intelectuală şi centrul religios al Marocului, perla lumii arabe, considerat a fi cel mai vechi şi cel mai conservatorist oraş al lumii islamice, aici aflându-se cele mai vechi universităţi din lume, precum Universitatea Al-Karaouine, fondată în anul 859, cea mai veche universitate arabă din lume şi cea mai importantă instituţie de învăţământ superior islamic, fapt pentru care a devenit oraşul filozofilor, al teologilor şi centrul artelor andaluziene. Cină şi cazare la Hotel Menzeh Zalagh 4* (sau similar).

ZIUA 3 / 29.12.2017:  FES
Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Fes, prilej cu care vom intra în atmosfera plină de culoare şi mister pe care o degajă străduţele înguste şi întortochiate din labirintul Medinei Vechi. Oraşul este împărţit în trei părţi: oraşul nou, construit în anul 1912 pe vremea când Marocul era colonie franceză, oraşul medieval, construit pe vremea imperiului Meridines în sec. al XIII-lea şi oraşul vechi, pe atunci Fez el Bali, construit pe vremea imperiului Idriss, oraş care a fost descoperit în anul 809. Vom descoperi în continuare Medresa Attarine, locaţia unei frumoase şcoli islamice, care datează din sec. al XIV-lea, Medresa Bou Inania, exemplificare a artei arhitecturale islamice, atelierele meşteşugarilor, artiştilor şi tăbăcarilor, Scoala Coranica, Moscheea Qaraouiyine, una dintre cele mai vechi universităţi islamice, Mausoleul Mulai Idriss, Souk Nejjarine, renumita piaţă unde se poate vedea şi fântâna cu acelaşi nume şi cartierul evreiesc Mellah. Cină şi cazare. 

ZIUA 4 / 30.12.2017:  FES – IFRANE – BENI MELLAL – MARRAKECH
Mic dejun. Itinerarul zilei ne va purta prin păduri dense de pini şi cedrii, ferme terasate şi sate de berberi, cunoscuţi pentru obiectele manuale artizanale şi ca experţi în ţesutul covoarelor. Pe parcurs vom face scurte opriri în Ifrane, o staţiune încântătoare de schi din regiunea Munţilor Atlas Mijlocii care s-a dezvoltat în timpul administraţiei franceze, având astfel un stil inconfundabil european, asemănător unui sat alpin şi în Beni Mellal, oraş pitoresc aflat la poalele Munţilor Atlas. După-amiază sosire în Marrakech, al doilea oraş imperial ca vechime, supranumit “Perla Sudului”. Istoria spune că în anul 1062, nomadul Almoravides, calugarul-soldat, a trecut munţii şi descoperind acest ţinut de vis, nu l-a mai putut părăsi. Puţin mai târziu, Marrakech devenea capitala unui mare imperiu, recunoscut din Andaluzia până în Sudan. Cuvântul Marrakech provine din limba berberilor şi înseamnă “Aşezarea lui Dumnezeu”. Cină şi cazare la Hotel Atlas Asni 4* (sau  similar).

ZIUA 5 / 31.12.2017:  MARRAKECH
Mic dejun. Zi dedicată explorării “oraşului roşu”, numit astfel datorită culorii solului, prilej cu care vom admira Moscheea Koutoubia, o capodoperă a artei maure construită în anul 1158 de către Sultanul Abdelmoumen Al Mouahidi, cunoscută şi ca Moscheea Librarilor, datorită numeroaselor magazine care o înconjurau şi în care se vindeau manuscrise, Grădinile Menara, construite în sec. al XII-lea de către califul berber Abd al-Almohad Mu'min, mare parte a grădinii fiind ocupată de livezi de măslini, chiparoşi şi alţi pomi fructiferi, Mormintele Sultanilor Saadieni, o gradină-cimitir în care se odihnesc peste 150 de prinţi şi membrii ai familiei regale, Palatul Bahia, care a servit drept palat rezidenţial al vizirului Marrakech-ului, Bab Agnau, cea mai veche poartă care face parte din zidul care înconjoară oraşul, bazarul oraşului şi celebra piaţă Jamaa-El Fna, cea mai pitorească atracţie a oraşului, unde spectacolul oferit de oamenii şi obiceiurile locului este unic. Dejun în timpul vizitelor. Cină festivă de Revelion la restaurantul hotelului. LA MULŢI ANI 2018!

ZIUA 6 / 01.01.2018:  MARRAKECH – OURIKA – MARRAKECH
Mic dejun. Astăzi, în prima zi a anului, vom avea timp pentru odihnă după petrecerea din noaptea de Revelion și pentru plimbări relaxante prin vastul souk (bazar) și prin antica Medină cu faimoasa piață Jamaa El Fna. Opțional, excursie de o jumătate de zi la Ourika, o vale densă, ca o grădină, care se întinde de-a lungul râului Wadi și trece prin Munții Atlas Înalți. Aici veți putea admira ferme terasate, kasbah-uri care domnesc maiestuos peste vale, sate de berberi și veți putea participa la ceremonia ceaiului în casa unor localnici. Întoarcere în Marrakech pentru cazare. Seara opțional, cină cu spectacol tradiţional marocan la celebrul restaurant “Chez Ali”. 

ZIUA 7 / 02.01.2018:  MARRAKECH – ESSAOUIRA
Mic dejun. Plecare spre Essaouira, oraş portuar pe coasta Oceanului Atlantic şi totodată staţiune de litoral, renumit pentru Medina sa cu ziduri fortificate, numită anterior Mogador (nume care provine de la cuvântul fenician “Migdol” şi care înseamnă “o mică cetate”), aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Tur pietonal de oraş însoţiţi de ghidul local, alături de care vom vizita fortificaţiile impresionante, vom explora souq-ul local, vom descoperi străduţele înguste, străjuite de vechile ziduri ale medinei, care i-a inspirat pe marii muzicieni precum Jimmy Hendrix sau Cat Stevens şi vom colinda magazinele în căutare de suverniri specifice, precum cele prelucrate din lemn de thuya. Cină şi cazare la Hotel Atlas Essaouira & Spa 5* (sau similar).

ZIUA 8 / 03.01.2018:  ESSAOUIRA – SAFI – CASABLANCA
Mic dejun. Plecare spre Casablanca însă pe parcursul drumului vom face un scurt popas în Safi, localitate aflată pe malul oceanului, renumită pentru sardine și pentru producția de vase de lut tradiționale, unde vom vizita o fabrică care produce ulei de argan și de unde ulterior vom avea posibilitatea să cumpărăm renumitele produse cosmetice. Ajunși în Casablanca vom porni în turul panoramic al capitalei economice a Marocului, oraş care se bucură de o binecuvântată aşezare într-un minunat golf al Oceanului Atlantic şi unde, în cochetele cafenele, parcă se mai simte încă parfumul inefabil a lui Ingrid Bergman, învăluit de fumul ţigărilor lui Humphrey Bogart. În timpul turului vom avea prilejul de a admira Piaţa Mohamed al  V-lea, inima oraşului, flancată de o splendidă arhitectura colonială franceza, Primăria, Catedrala Sacre Coeur, o lucrare fascinantă a arhitecturii în stil neo-gotic, cu influenţe Art Deco şi marocane, construită în anul 1930 când Marocul era încă sub conducerea Franţei, Parcul Ligii Arabe, Noua Medină, după care ne vom putea plimba pe bulevardul de pe faleză, numit ca în toate ţările mediteraneene, La Corniche. Cină şi cazare la Hotel Diwan 4* (sau similar).

ZIUA 9 / 04.01.2018:  CASABLANCA – ISTANBUL – BUCUREŞTI
Mic dejun. Dimineața vom vizita Moscheea Hassan al II-lea (intrare opţională), a treia ca mărime din lume, cu turnul său de 210 m înălţime, care beneficiază de toate tehnologiile moderne – porțile mari și acoperișul se deschid automat. Aici își pot spune rugăciunea 100.000 de persoane simultan, dar separat în funcție de sex. Transfer la aeroport pentru zborul spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, TK 618 (14:35 / 22:10), de unde plecăm spre Bucureşti cu zborul TK 1041 (01:20 / 01:35).
ZIUA 10 / 05.01.2018:  BUCUREŞTI
Sosire pe Aeroportul Henri Coandă la ora 01:35.
Servicii incluse
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Casablanca şi Casablanca – Istanbul – Bucureşti
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 8 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 5* şi 4*
- 6 cine și 1 dejun, conform program
- transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
- ghid local pentru toată perioada excursiei
- vizitele şi intrările la obiectivele menţionate în program
- conducător roman de grup
Tariful nu include:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 250 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- cină festivă de Revelion: 125 euro/pers. (obligatorie)
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- băuturile în cadrul dejunurilor sau cinelor (alcoolice sau non alcoolice)
- bacşişuri: 25 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, tarifele acestora fiind informative. În funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local

intrare în Moscheea Hassan al II-lea: apr
Perioade si tarife
Perioada
Tarif Persoana/Sejur
27.12 - 05.01
890 euro
Rezerva